Mituri si greseli nutritionale in preventia cariei dentare

Copiii si adolescentii –a caror dinti se maturizeaza pre si posteruptiv- au o vulnerabilitate aparte la cariile dentare. In acelasi timp smaltul dentar tanar are o capacitate de 10 ori mai mare decat adultii de a absorbi minerale ( Ca and PO4 or Fluor ) din mediul oral si de a se repara, remineraliza. Datorita influentei igienei orale si a alimentatiei asupra procesului de cariogeneza (in absenta mineralelor si nutrientilor carioprotectori) si/sau remineralizare dentara ( in prezenta lor benefica)- acesti factori trebuie luati in considerare in conditiile acordarii de garantie pentru reparatiile dentare si a evitarii aparitiei altor carii noi. Din literatura studiata in baza de date PubMed 2018 dar si din experienta HappydentClinic Cluj Napoca de 10 ani de Stomatologie Pediatrica am dedus cateva greseli nutritionale datorate atat lipsei educatiei consumatorului cat si miturilor alimentare populare-mituri care contin informatii ne-verificate sau demult ne-re-evaluate, astfel:
1. A elimina total zaharul din alimentatie nu poate fi niciodată un obiectiv realist din doua motive:
- Motivul „fructului oprit” …nu ai voie sa mananci atata ciocolata….negatia (concept psihologic) induce frustrare si indecizie in schimbarea comportamentului alimentar.
- A repeta acelasi mesaj : nu ai voie zahar….induce eclipsarea obiectivului alimentatiei carioprotectoare- adica a nutrientilor de care are nevoie structura dentara–care daca sunt consumati cu regularitate are potentialul de a proteja smaltul dentar chiar in conditiile in care ocazional (nu excesiv) se consuma zahar.
2. A reduce concentratia de zahar adaugat nu coreleaza cu reducerea incidentei cariei.
In studiul lui Wei Zhao din 2016 exista diferente semnificative intre grupul consumand o solutie de 1 % zaharoza si celelalte grupuri consumand solutii de 5%, 10%, 20%. Dar nu exista diferente semnificative intre grupurile consumand 5%, 10,%, 20% ceea ce inseamna ca dincolo de concentratia 5% (fie ca este 90% sau 20% )efectul cariogen este aproape similar.
3. Sucul natural de fructe. Specialistii ne avertizeaza ca sucul natural al unui fruct contine mai mult zahar decat fructul intreg de aceea este recomandat sa mancam fructul intreg cu coaja cu tot . Pe de alta parte , chiar daca sucurile naturale sau pireurile de fructe au un potential eroziv asupra smaltului dentar, aspectul valoric important nutritiv este semnificativ mai mare si deloc de neglijat -in special la copii;
4. Iaurturile cu fructe sau light. De obicei ceea ce gasim intr-un iaurt cu fructe este un adaos de zahar rafinat care vine sa inlocuiasca absenta fructului promis pe eticheta, iar iaurturile dietetice cu toate ca au mai putine grasimi au in schimb zahar. Vezi Milk and oral health : Andrew Rugg-Gunn and Margaret Woodward.
5. Alimentele rafinate excesiv, cum ar fi: ketchup, maioneza, mustar, sosuri pentru salate, etc. Cu toate ca nu ne asteptam sa gasim zahar in aceste alimente ele au totusi o concentratie relativ crescuta de zahar.
6. Cerealele consumate la micul dejun cu lapte sau derivati ai acestuia au concentratii variabile de zahar.Vezi eticheta.„Sugar free” sau alimentele fara zahar in special cele cu sorbitol ar trebui recomandate copiilor peste trei ani, altfel ele produc diaree la copiii sub 3 ani.
7. Zaharoza (zaharul tos ) este cel mai cariogen carbohidrat. Despre ceilalti carbohidrati– studii epidemiologice au aratat ca alimentele cu amidon, lactoza din lapte si chiar fructoza din fructe pot fi asociate si ele semnificativ cu indici mari de carie dentara. (Tissi; 2014). Atentie: zaharurile naturale (brun sau candel) ca si mierea sau melasa sunt considerate la fel de cariogene ca si CHO rafinate. (Cynthia 2015)
8. Mentes (2001) a demonstrat potentialul cariogen al medicatiei pediatrice, aceasta fiind indulcita de cele mai multe ori cu zaharoza(zahar tos), rareori neindulcita dar si mai rar indulcita cu inlocuitori necariogeni(sorbitol, aspartam). Astfel, medicatia pediatrica desi poate ca are efect benefic prin potentialul analgezic sau antitermic dar efectul cariogenic nu trebuie neglijat.
9. Ciocolata –desi este incriminata ca fiind regina cariogenezei dentare-prin continutul ei in unt de cacao-are un potential cario-protector – mai ales daca are un continut mic de zahar-ciocolata amaruie.
10. In economia cariei dentare nu doar carbohidratii (factorii cariogeni) sunt importanti in cariile dentare ci si ceilalti micro si macronutrienti (care sunt carioprotectori): proteinele (sunt carioprotectoare) (vezi PEM), grasimile, vitaminele lipo si hidrosolubile (carioprotectoare). [Carvalho et al., 2001; Crooks, 1999; Wiecha and Casey, 1994].






