Afecțiunile parodontale atât la adulți cât și la copii, se referă la un grup de infecții care afectează structurile de susținere ale dinților: gingia marginală și fixă, ligamentele parodontale, cementul și osul alveolar. Acestea pot fi acute – bolile gingivale acute – gingivostomatita herpetică primară și gingivita necrozantă cu ulcerații rezultate în urma unor infecții specifice virale sau bacteriene sau pot fi cronice – afecțiuni nespecifice inflamatorii ale gingiei marginale datorită unui dezechilibru al florei bacteriene produs de acumularea plăcii bacteriene în șanțul gingival în lipsa igienei corecte.

Copii sunt și ei, chiar dacă într-o proporție mai mică, susceptibili de aceste afecțiuni parodontale amintite mai sus iar cele mai dramatice sunt parodontitele cronice cu pierdere de atașament care fac parte din tabloul frecvent asociat cu bolile sistemice, bolile degenerative și /sau cu sindroamele congenitale. De ce într-o proporție mai mică la copii? Pentru că anatomia parodonțiului pediatric este diferită față de cea a adultului: țesutul marginii gingivale care înconjoară dinții temporari este mai bine vascularizat și conține mai puține fibre de țesut conjunctiv față de țesutul din jurul dinților definitivi.

Gingivostomatita herpetică primară este cauzată de virusul Herpes hominis. Primoinfecția este frecvent întâlnită între 2 și 5 ani. În primul an de viață copilul are anticorpii formați de către mama și transmiși prin sânge și prin laptele matern, motiv pentru care patologia este foarte rar întâlnită la aceasta categorie de vârstă. Simptomatologia întâlnită cuprinde: stare subfebrilă sau febră (37.80 C – 38.9 0C), stare generală de rău, cefalee, dureri orale locale, limfadenopatii cervicale. Tratamentul este doar simptomatic fiind utile următoarele- dieta semilichidă, hidratare corespunzătoare, Paracetamol, clătiri orale cu clorhexidina 0.2% peste 6 ani sau badijonări la copii sub 6 ani. Reactivarea virusului herpetic este urmată de o simptomatologie intră orală mult diminuată.

Gingivita ulcero-necrotică prezintă una dintre cele mai frecvente patologii acute ale gingiei. Aceasta afectează tinerii adulți cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani. Există o prevalență semnificativă și la copii de 1 – 2 ani unde agresivitatea bolii duce la distrucții mari ale țesuturilor moi și osoase.

Gingivita ulcero-necrotică se caracterizează prin prezența necrozei și a ulcerațiilor, cu afectarea inițială a papilei interdentare cu evoluție spre marginea gingivală vestibulară și linguală. Tratamentul începe cu recomandările privind igiena corectă și riguroasă. La prima vizită, deși pacientul pediatric-gingival e greu de atins iar părinții greu de convins, se îndepărtează depozitele necrotice cu peroxid de hydrogen și dacă e posibil se face clătirea timp de un minut a cavității bucale cu soluție de clorhexidină de concentrație 0.2% în vederea reducerii plăcii bacteriene. În cazurile grave se impune administrarea timp de 3 zile a Metronidazolului 200 mg de 3 ori pe zi dar doar pentru pacienții cu vârsta de peste 10 ani.

Gingivita cronică deși este o afecțiune întâlnită mai ales la adulți poate sa se dezvolte și la copii. Pentru că gingivita netratată și neglijată poate evolua înspre parodontopatii. Această afecțiune este asociată clar cu prezența plăcii bacteriene în lipsa igienei.Vezi Img.1.

Img.1- Gingivita cronică cu evidentierea plăcii bacteriene pe suprafețele dentare la pacientă de 13 ani

Tratamentul și prevenirea gingivitei cronice induse de placă este strâns legată de controlul plăcii bacteriene. Periajul dentar este principala modalitate de îndepărtare a biofilmului de pe suprafețele dentare, cu o frecvență de două ori pe zi.

Child Dental Health Survey 2003 subliniază faptul ca un adult trebuie sa ajute la periajul unui copil de 5 ani în proporție de 50% iar la un copil de 8 ani în proporție de 15 %.

Biofilmul este o leziune inflamatorie rezultată în urma interacțiunii dintre placa bacteriană și răspunsul imun-inflamator al gazdei, pe care îl conține gingia și care nu se extinde la nivelul atașamentului parodontal (cement, ligamente parodontale și os alveolar). Deși pungile parodontale adevărate sunt rar întâlnite la copii, pungile parodontale false, prin migrarea marginii gingivale spre coronar,  sunt frecvent întâlnite datorită inflamației parodonțiului. Examinarea minuțioasă a fiecărui pacient pediatric este necesară pentru descoperirea și mai ales pentru intercepția în timp util a dezvoltării unor probleme parodontale.

Bibliografie selectivă:

  1. R. Welbury, M.S. Duggal, M.T. Hosey, Paediatric Dentistry, Ed. Oxford University Press, 5th, 2012.
  2. Chapple ILC, Mealey BLet.all, Periodontal health and gingival diseases and conditions on intact and a reduced periodontium: Consensus report of workgroup 1 of the 2017 World Workshop on the Classification of Periodontal and Peri-Implant Diseases and Conditions. J Clin Periodontal. 2018 (suppl20):S68-S77