Ești medic stomatolog și ai propriul tău cabinet stomatologic? Felicitări! E primul pas spre antreprenoriat.

Acum ai mult mai multe responsabilități și trebuie să te educi ca antreprenor. Nu trebuie să le știi pe toate, dar trebuie să știi puțin din toate și să știi să pui întrebările potrivite pentru ați eficientiza timpul și afacerea.

Despre importanța digitalizării și cum poate digitalizarea să optimizeze stomatologia pediatrică am scris aici.

Un important instrument spre digitalizare, marketing și reclamă este website-ul cabinetului tău stomatologic.

Citește și “10 Motive pentru care cabinetul tău dentar are nevoie de un website în 2021” înainte de a continua.

 

Acum, că îți dorești digitalizarea cabinetul tău stomatologic și înțelegi importanța unui website, hai să vedem ce trebuie să știi tu, ca antreprenor despre website-ul tău.

Pot să-mi fac site-ul singur?

Sigur, poți să-ți faci site-ul singur. Așa cum, și eu pot să-mi extrag singură un dinte. Dar, experiența în ambele cazuri poate să fie destul de dureroasă.

Găsești pe internet sute de tutoriale despre cum să își faci website-ul singur, despre platforme pe care să le folosești pentru a-ți implementa singur un website. Și, da, am găsit și tutoriale despre cum scoatem un dinte acasă. Metode sunt: de la celebra ață legată de clanță la cleștele dezinfectat cu spirt.

Cam așa este și în cazul unui website. Poți să își faci singur website-ul. Metode sunt. Poți folosi un WordPress cu o temă gratuită sau premium, poți folosi wix sau alte platforme special create pentru ca tu să îți construiești singur website-ul.

Și, atunci, clar vine întrebarea: de ce am nevoie de un programator?

De ce ai nevoie de programator pentru implementarea unui website pentru cabinetul tău stomatologic?

Pentru că timpul tău e prețios și ai prefera să-l folosești pentru creșterea afacerii tale, pentru echipă sau pentru familie sau specializarea pe domeniul tău de activitate.

Pentru că experiența ta cu un website se rezumă la cea a unui utilizator și pentru că e nevoie de timp pentru a înțelege concepte de genul: http, https, ssl, php, mysql, html, css, js…, UX/UI, SEO, experiența userului în site și multe altele.

Pentru că vrei ca website-ul tău să poată să ofere utilizatorului, viitorul tău client, experiența ideală pentru a afla despre serviciile tale.

Pentru că îți poți folosi timpul pentru a educa pacienții, prin articolele pe care le poți scrie pe propriul website.

Cât costă implementarea unui website pentru cabinetul stomatologic?

Dacă te hotărăști că vrei să aloci timp și nervi pentru a-ți implementa singur website-ul ai nevoie doar de de buget de timp, domeniu și găzduire.

Timpul pe care îl aloci e limitat așa că gândește-te bine înainte să începi.

Domeniile web se plătesc anual și prețurile variază în funcție de numele domeniului și extensie. Poți găsi domenii de la 1 Euro/an până la mii de euro pentru domeniile super căutate. Domeniile .ro au prețuri începând de la 6.5 Euro +TVA pe an, în funcție de reseller sau dacă achiziționezi și alte servicii suplimentare, cum ar fii un pachet de găzduire.

Găzduirea unui website sau hostingul este serviciul prin care fișierele website-ului sunt stocate pe un server web cu conexiune permanentă la internet, up-time garantat și cu lățime mare de bandă(internet).

Serverul este un computer special conceput pentru a putea găzdui mai multe site-uri și a oferi resursele necesare funcționării fiecăruia.

Serviciul de găzduire și prețul pentru acest serviciu depinde de ISP(internet service provider), dimensiunea pe care o are website-ul, de resursele care sunt necesare pentru ca acesta să funcționeze în parametrii optimi, de configurația tehnică și performanța serverului.

Deci, amintește-ți ca anual, să aloci buget pentru reînnoirea domeniului și plata găzduirii! Evident, poți înregistra un domeniu pe maxim 10 ani și poți plăti anticipat. Găzduirea se plătește anual și nu poate fi achitată în avans pe mai mulți ani.

Dacă ai ajuns la concluzia că timpul tău este prețios și dorești să apelezi la o firmă specializată de web development sau la un freelancer atunci această întrebare nu este cea cu care trebuie să începi discuția despre website.

Pentru ca să obții prețul corect și un website care să servească planului tău de business, trebuie să explici exact ce dorești de la el. Ai nevoie de un brief, de o documentație cât mai exactă și completă despre website și cum vrei tu să funcționeze website-ul.

Folosește acest brief/documentație pentru a cere oferte de la mai multe firme și/sau freelanceri. Vei putea alege ce ți se potrivește ca preț și modalitate de lucru și comunicare.

Programatorii sunt persoane cu care e dificil să comunici.

Dar, să începem cu începutul, și anume cu adevărul: Programatorii sunt persoane cu care e dificil să comunici. Nu pentru că sunt inepți sociali, deși asta poate fi uneori adevărat, ci pentru că, tu ca un non-tehnic nu înțelegi 100% cum își fac ei treaba.

Să vă spun un secret: computerele sunt mașini inutile, atâta timp cât nu este cineva care să le spună exact ce trebuie să facă. Iar programatorii sunt oameni exacți, preciși și trebuie să îi respecți și să încerci să le înveți limba. Acesta este primul pas.

Al doilea pas este și cel mai distractiv și anume chiar să vorbești cu ei.

Învață să scrii cerințele pentru website-ul tău

Una dintre cele mai mari frustrări ale unui programator e să audă: Nu, nu, nu e ceea ce am vrut să spun, și asta, după ce el a muncit să implementeze ceea ce i-ai cerut, sau crezi că i-ai cerut.

Scrierea a ceea ce vrei cât mai puțin ambiguu și caracteristică după caracteristică este un semn de respect pentru programator. El nu va trebui să ghicească modul în care tu vrei să funcționeze ceea ce ai gândit.

Având cerințe bine scrise te va ajuta să lucrezi cu un programator mult mai bun, mai eficient și mult mai important, te va face pe tine să te gândești în mod serios la ideea ta.

Dacă nu știi de unde să începi, gândește-te la MoSCoW, nu, nu la Moscova. Termenul MoSCoW este un acronim derivat din prima literă a fiecărei din cele 4 metode de prioritizare(Must Have, Should Have, Could Have și Won’t Have).

Must Have sunt cerințele prioritare, fără de care proiectul tău nu poate funcționa, nu se poate lansa. Întrebarea pe care trebuie să o pui fiecărei cerințe este: Putem merge mai departe cu proiectul dacă această cerință nu este îndeplinită? Dacă NU, atunci este un MUST.

 

Should Have sunt cerințe secundare, sunt considerate importante, dar nu cruciale. Întrebarea pe care trebuie să o puneți fiecărei cerințe este: Putem să lansăm proiectul dacă această cerință nu este îndeplinită? Dacă răspunsul este DA, atunci aceasta este un SHOULD.

 

Could Have sunt cerințele mai puțin importante decât celelalte 2, dar ar fi drăguț să le avem în proiect. În mod tradițional, aceste cerințe sunt realizate dacă proiectul are buget(de timp și bani). În cadrul dezvoltării produsului, le putem numi cerințe low-cost. Întrebarea care se pune este: Putem sacrifica această cerință până la termen? Dacă DA atunci aceasta este un Could Have.

 

Won’t Have  sunt cerințele în genul ar trebui să le aibă sau mi-ar plăcea să le aibă, dar nu știm sigur dacă avem buget de timp și bani să le implementăm sau dacă sunt utile. A nu avea, nu înseamnă că nu le implementezi, ci că revii la cerințele acestea în zilele mai bune. Întrebarea care se pune este: Putem să ne întoarcem la ele atunci când lucrurile merg bine? Dacă DA, atunci le trecem la Won’t Have

 

Construiește un MVP(minimum viable product)

Un MPV (Minimum Viable Product) este un produs ce conține un set minimal de funcționalități cheie ce permit lansarea pe piață a conceptului la care lucrezi într-un timp cât mai scurt cu efort și costuri minime.

Fii modest. Amintește-ți că ai nevoie de un MVP – minimum viable product pentru a lansa produsul așa că păstrează în cerințele inițiale doar minimum necesar. Încearcă să nu te trezești cerând o caracteristică “mică”, deoarece timpul și procesul de realizare s-ar putea să fie mai mare decât crezi.

Desenează structura website-ului, așa cum o vezi tu

În termeni de specialitate wireframe.

Desenează de mână și include desenele în specificații. Programatorul vrea să știe cum îți imaginezi tu că arată pagina site-ului la care faci referire. Dacă ți se pare dificil, caută cel puțin 5 exemple de website-uri care ți-au plăcut și notează precis ce ți-a plăcut și ce nu la fiecare.

E de preferat să ai un manual de branding pentru afacerea ta. Un manual de branding este un document(nu trebuie să fie fizic, poate fi digital) care oferă un set de reguli cu privire la modalitatea în care poate fi utilizată identitatea vizuală a brandului tău, în procesele de comunicare internă și externă. De la regulile legate de aplicarea logo-ului, la definirea fonturilor și a culorilor, până la trasarea liniilor generale ale materialelor de comunicare a brandului, un manual de brand te ajută să păstrezi coerența vizuală și în website-ul tău.

Și atunci, folosind indicațiile din manualul de branding, desenele tale stângace se pot transforma în pagini web senzaționale.

Folosește idei deschise

Sau mai bine, nu folosi idei închise. Ideea ta trebuie să aibă un început și un sfârșit. Dacă te auzi pronunțând termenul platformă cu gândul că ea face totul pentru tine, ia-ți 2 săptămâni de pauză să re-gândești ideea website-ului.

Poate, după ce ai toate ideile structurate, programatorul va folosi o platformă pentru implementarea website-ului tău. Dar, e posibil ca platforma pe care tu ai ales-o să nu fie cea mai bună soluție pentru website-ul pe care îl dorești. Și atunci, nu îngrădi creativitatea și cunoștințele web developer-ului și ale tale, pronunțând cuvântul platformă.

Iar, după ce ai primit propunerile pentru implementarea website-ului, revezi bugetul alocat inițiat, compară propunerile de implementări (customizat sau folosind platforme existente deja) și alege soluția care ți se potrivește.

Apoi, înghite-ți ideile după ce programatorul a început să lucreze la proiectul tău. Rezistă tentației de a adăuga mai multe funcții și funcționalități. Amintește-ți că ai nevoie de un MVP pe care vei construi website-ul. Notează ideile și după lansare discută noile funcționalități folosind aceeași tehnică prezentată mai sus (MOSCOW).

 

Ai deja un website? Ce trebuie să știi despre el?

Ai deja un website implementat și nu știi ce ar trebui să faci cu el?

Primul meu gând este că ar trebui să ai buget și colaboratori sau persoane dedicate pentru următoarele: conținut, mentenanță, întreținere, optimizare SEO, promovare și marketing.

Conținutul site-ului cabinetului tău stomatologic poate fi scris de tine, de medicii colaboratori și de alți colegi. Poate fi revăzut și îmbunătățit de un content writer, preferabil cu cunoștințe de SEO. Vei vedea mai jos de ce.

Dacă vrei să oferi conținut video, acesta poate fi făcut de tine sau de colaboratori, specializați pe acest tip de conținut. Aici, s-ar putea să ai nevoie de cunoștințe de editare video sau persoană cu competențe de editare video. Așa că, ia în calcul și acest cost.

Mentenanța și întreținerea  unui website e necesară în condițiile în care tehnologia web evoluează fulgerător, apar cerințe noi, limbaje updatate de programare și viteza mica de încărcare a site-ului e un criteriu definitoriu în SEO. Deci, ai nevoie de un colaborator pe parte de programare pentru partea de mentenanță, întreținere și modificări. Stabilește ce dorești să îmbunătățești și stabilește-ți un buget pentru asta.

Discută cu agenția de web design care ți-a implementat website-ul și vezi dacă oferă serviciile de mai sus și care ar fi costurile lunare.

Dacă programatorii agenției sunt specializați și pe SEO tehnic, acordă-le un punctaj suplimentar în colaborare și discută partea de optimizare SEO. Amintește-ți că un rezultat pozitiv, vizibil în rezultatele Google le poți obține după minim 6 luni de optimizare.

Specialiștii SEO sunt, de obicei, persoane fără cunoștințe de programare și atunci, pentru optimizarea conținutului și obținerea de poziții suplimentare în Google, ai nevoie de persoane sau agenții specializate pe SEO de conținut pentru creșterea vizibilității în motoare de căutare.

Specialiștii de marketing și promovare te vor ajuta să crești afacerea prin servicii specializate de marketing și promovare plătită pe diverse canale de comunicare: în social media(Facebook, Instagram), Google Ads (include și youtube ads) sau offline. Și aici, s-ar putea să găsești agenții specializate doar pe un anumit canal, și în funcție de asta, ai nevoie să îți stabilești strategia și bugetul de marketing și promovare.

Programatorii sunt oameni inteligenți dar și tu ești inteligent. Avem nevoie doar să putem vorbi un limbaj comun.

Așa că, pentru dezlegarea limbilor sau orice problemă de online hai să discutăm să vedem cum putem să creștem în online afacerea pe care o deții!